luni, 27 februarie 2012

Set "Magic Spiral"

 
 Spirala este unul dintre semnele şi simbolurile întâlnite la locuitorii străvechi ai meleagurilor carpato-dunărene fiind printre primele apărute şi totodată cel mai important simbol sacru, fapt ce i-a asigurat o existenţă multimilenară.
Spirala este de asemenea întâlnită la popoarele celtice fiind semnul Creaţiei care se desfăşoară în mod armonios pornind de la germenele divin original.
Unii consideră spirala un simbol al călătoriei spirituale. Acesta este, de asemenea, considerat a reprezenta procesul evolutiv de învăţare şi creştere. Așa cum știm, viața nu este o linie dreaptă, ea semănând mai mult cu o spirală. Pare să treacă uneori prin acelaşi punct într-un mod repetabil, însă aceasta se întâmplă dintr-o perspectivă diferită de fiecare dată.
A ajunge mental/imaginar şi a râmâne în centrul unei spirale este înâlnit uneori ca fiind un exerciţiu psiho-spiritual pentru centrarea constiință.
Carl Jung, psihiatru celebru, a declarat ca spirala este un simbol arhetipal, care reprezintă forţa cosmică.
Spirala este, de asemenea, găsită în toate structurile Universului, începând cu acelea foarte mici cum este spirala dublă a ADN-ului până la acelea foarte mari mari cum ar fi spirala galaxiei .

E ușor de înțeles de ce am ales acest simbol !
Despre efectele benefice ale cuprului am scris aici (click!)
Setul este făcut pe comandă.
Material: cupru 
Prețul se stabilește în funcție de grosimea sârmei utilizate.
(click pe imagini pentru mărirea lor)
Enjoy!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...